Un ucrainean suspect de pedofilie nu va fi extrădat din cauza războiului. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Suceava

Un bărbat dat în urmărire internațională de autoritățile judiciare din Ucraina și capturat de polițiștii de frontieră nu va fi extrădat din cauza războiului. Acesta este acuzat e autoritățile ucrainene de săvârșirea infracțiunii de „viol asupra unui minor de către o persoană membru de familie”.

Magistrații Curții de Apel Suceava au dispus arestarea preventivă a suspectului, însă au dispus amânarea predării până la data încetării stării de război declarată în Ucraina, dar nu mai mult de trei luni de la data rămânerii definitive a sentinței.

„Constată că sunt întrunite condiţiile extrădării numitului CALDARARI GRIGORE. (..) Admite cererea de extrădare formulată de Parchetul General al Republicii Ucraina. Dispune extrădarea şi predarea către autorităţile din Republica Ucraina a numitului Caldarari Grigore, în vederea cercetării pentru comiterea infracţiunii de viol asupra unui minor de către o persoană membru de familie. (...) Dispune amânarea predării persoanei extrădate Caldarari Grigore până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (starea de război declarată în Ucraina), dar nu mai mult de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în decizia judecătorilor Curții de Apel Suceava. 

Bărbatul, Grigore Căldărari, a fost capturat chiar în prima zi din acest an. Pe 1 ianuarie, el s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca fiind pasager al unui autocar care efectua o cursă regulată Chișinău – Cehia. Când i-au verificat documentele, polițiștii de frontieră botoșăneni au realizat că bărbatul figurează în bazele de date Interpol, pe numele lui fiind emisă o alertă de către autoritățile din Ucraina. Suspectul a fost preluat de un echipaj al Inspectoratului Poliției Județului Botoșani și predat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar a doua zi a fost arestat provizoriu.
Bărbatul este bănuit că şi-ar fi violat copilul

Ulterior s-a aflat că bărbatul fusese arestat în lipsă încă din 21 ianuarie 2021 de Tribunalul districtual Murovano Kurylovetskyi din regiunea Vinnytsia - Ucraina, iar pe 16 iulie 2021 a fost dat în consemn prin Biroul Interpol din Kiev (Ucraina) fiind bănuit că și-ar fi violat propriul copil. 

Pentru judecarea cererii de extrădare, magistrații Curții de Apel Suceava au solicitat autorităților judiciare din Ucraina să transmită mai multe documente pentru a vedea dacă sunt întrunite condițiile extrădării.

Doar că în timpul acestor schimburi de informații, pe 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, iar în statul vecin a fost declarată starea de război. Prin urmare, judecătorii au considerat că pot amâna predarea suspectului.

Foto: Monitorul de Botoșani
Mai nouă Mai veche