VIDEO Intervenție dificilă pentru salvarea unui bărbat grav accidentat în pădure, la Poiana Stampei. Victima, preluată de un elicopter SMURD

Un bărbat a fost grav rănit de un arbore, luni, 18 aprilie, în fondul forestier Roșia de pe raza localității Poiana Stampei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, cu politraumatism sever de coloană vertebrală.

Zona fiind greu accesibilă, au acționat echipaje formate din pompieri militari și salvamontiști, victima fiind transportată la ambulanță în condiții de siguranță.

În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD care a preluat victima, conștientă și cooperantă, ulterior fiind transportată la UPU Mureș.

Au intervenit la fața locului pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei cu o ambulanță SMURD B2, membrii Salvamont Vatra Dornei, cu sprijinul unui echipaj Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.