Criză de sânge în Suceava. Medicii din Fălticeni au început să doneze, într-o încercare disperată de a suplimenta stocurile

Este criză acută de sânge în spitalele din Suceava, iar centrul de transfuzii face o încercare aproape disperată pentru a suplimenta stocurile aflate la cote de avarie. Este o acţiune de recoltare în masă cu ajutorul mai multor echipe mobile, care au fost trimise în localităţi din tot judeţul. Iar una dintre opriri a fost făcută la spitalul din Fălticeni, unde pot dona chiar bolnavii.

Spitalele din Suceava se confruntă cu o nouă criză de sânge din grupele 0 și AB4, în timp ce A2 și B3 sunt la limită. Iar primii care au donat au fost chiar medicii din spitalul municipal Fălticeni.

Răzvan, medic specialist: Este un gest sănătos atât pentru noi cât și pentru comunitate și trebuie să fim un exemplu.

Viorela, asistent medical: Lucrez într-un serviciu în care se consumă mult sânge. În ATI. Și înțeleg foarte bine care e necesitatea acestei fapte. Este nevoie de mult sânge, de multe ori ne întâlnim cu situații în care nu este suficient sânge pentru bolnavi și este o nevoie mare de acest lucru. E dureros să se piardă o viață din lipsa sângelui.

Emanuela Mercore este medic în urgențe. Într-o scurtă pauză a venit și ea să doneze sânge.

Emanuela Mercore, medic: Vin de la compartimentul primiri de urgențe, să contribui și eu la evenimentul de astăzi și ne întoarcem la activitatea noastră.

Donatorii de sânge primesc un card electronic cu suma totală de 70 de lei

Cei care doresc să doneze trebuie să îndeplinească anumite criterii de donare. Să fie clinic sănătoși, să aibă vârstă de 18 ani împliniți, greutatea femeile peste 55 de kilograme iar bărbații peste 60 de kilograe, să nu fi consumat alcool și grăsimi în ultimele trei zile și să nu fi fumat în ultimele tre ore. De asemenea, este indicat că cei care vin să doneze să consume micul dejun și să fie bine hidratați, transmite Observator.
Mai nouă Mai veche