Lemn fără acte găsit în curtea unui gater din Brodina. Polițiștii au confiscat 44,2 metri cubi de lemn și au aplicat o amendă de 10.000 de lei

După ce în perioada 24-25 mai polițiștii au confiscat peste 100 de metri cubi de material lemnos și patru autocamioane folosite la transportul ilicit de masă lemnosă, în cursul zilei de joi au fost continuate verificările în cadrul Acțiunii ,,Scutul Pădurii” fiind efectuate controale atât în trafic cât și la unități economice de profil.

Astfel, la data de 26 mai 2022, în baza informațiilor deținute la nivelul Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică – IPJ Suceava, polițiști din cadrul acestui birou împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control pe linia achiziționării, debitării și comercializării de materiale lemnoase la o societate comercială cu sediul în comuna Brodina, jud. Suceava.
Organele de control au procedat la efectuarea stocului faptic al materialului lemnos deținut în depozitul societății iar în urma realizării balanței dintre stocurile scriptice raportate în SUMAL 2.0 și stocurile faptice de material lemnos inventariate în depozitul societății, s-a constatat faptul că operatorul economic deține in depozitul societății din comuna Brodina, județul Suceava, cantitatea de 44,265 mc lemn rotund de lucru rășinoase fără documente care să ateste proveniența legală.
Polițiștii au dispus sancţionarea contravenţională a unității economice, aplicându-se o sancţiune contravențională în valoare de 10.000 lei, conform art.19 alin. (1), lit. a) din Lg. 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 44,265 mc lemn de lucru rășinoase în valoare de 8.853 lei (preț stabilit conform Ordinului 119/2022).


Tot în cursul zilei de joi, în jurul orei 17:00, polițiștii Secției nr. 11 Poliție Rurală Pojorâta, în timp ce desfășurau activitatea de patrulare pe DJ 175, pe raza comunei Pojorâta, au efectuat semnal regulamentar de oprire unei autoutilitare care se deplasa către intersecția cu DN 17 și care transporta material lemnos.
Șoferul nu a putut prezenta pentru control documentele specifice de transport pentru materialul lemnos transportat.
Urmare a celor constatate s-a procedat la interogarea aplicațiilor SUMAL INSPECTORUL PĂDURII și SUMAL 2.0, ocazie cu care s-a constatat faptul că pentru materialul lemnos transportat nu există aviz de însoțire.
În continuare, autoutilitara a fost condusă la Atelierul de Producție Sadova, unde materialul lemnos transportat a fost inventariat, rezultând cantitatea de 8,45 metri cubi deșeuri material lemnos esență rășinoase și un prejudiciu de 1030 lei. Totodată, aceeași cantitate a fost confiscată și predată în custodia personalului de serviciu din cadrul Atelierului de Producție Sadova.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. 2 lit. a din Legea 171/2010.


Pentru păstrarea integrității fondului forestier național, prevenirea tăierilor ilegale de arbori din păduri, descoperirea și incriminarea faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos la nivel județean, precum și protejarea bugetului de stat prin prevenirea și descoperirea faptelor de evaziune fiscală, I.P.J. Suceava, organizează săptămânal acțiuni în sistem integrat împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Suceava, activități de control la societățile comerciale de profil silvic de pe raza județului Suceava precum și pe linia verificării circulației materialelor lemnoase pe drumurile publice și forestiere, acțiuni în cadrul cărora sunt cooptate și efectivele de ordine publică din teritoriu.
Mai nouă Mai veche