FOTO Opt persoane rănite într-un accident rutier, în Pasul Mestecăniș

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme sa produs miercuri, 24 august 2022, în jurul orei 10:00, în zona Pasului Mestecăniș din județul Suceava. 

Au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

În cele două mașini se aflau nouă persoane, dintre care opt au fost sunt transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În preîntâmpinarea unei ambulanțe, se deplasează și ambulanța SMURD TIM (Terapie intensivă Mobilă) pentru a prelua una din victimele implicate în accident.

Patru pompieri de la ISU Sibiu care și-au desfășurat activitatea în Vama Siret au oprit la locul accidentului și au asigurat măsurile specifice până la sosirea pompierilor militari suceveni.
Mai nouă Mai veche