Buletin de presă, 13 septembrie 2022 - IPJ Suceava

Eveniment rutier cercetat de polițiști

La 12.09.2022, ora 18.27, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Dorna Arini, un localnic de 52 de ani a părăsit partea carosabilă, a intrat în șanțul betonat de pe partea dreaptă a drumului fiind proiectat într-un copac.
Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

La 12.09.2022, ora 16.55, o patrulă din cadrul Poliției Municipiului Suceava a oprit pentru control pe raza localității, mopedul condus de un localnic de 23 de ani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 23 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


La 12.09.2022, în jurul orei 20.45, un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control pe raza comunei Fundu Moldovei, autoturismul condus de un localnic de 61 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul de 61 de ani a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


La 12.09.2022, ora 20.55, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe raza comunei Fântâna Mare, autoturismul condus de către o femeie de 20 ani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, femeia de 20 de ani nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.