Localnic prins beat la volan, la Ostra. A spus că a băut un pahar de vin, dar la etilotest i-a ieșit 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat

Miercuri, 14 septembrie 2022, la ora 21:40, lucrătorii Poliției orașului Frasin, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza comuna Ostra, au efectuat semnalul de oprire autoturismului Volkswagen Golf care circula dinspre strada Băișescu spre DJ 177A.

La volan a fost identificat Vasilică M., de 43 de ani, din comuna Ostra, care emana halenă aloolică și a declarat verbal că a consumat un pahar cu vin.

I s-a solicitat conducătorului auto să fie testat cu aparatul etilotest, acesta a fost de acord, fiind testat cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul oraşului Gura Humorului, unde cu consimțământul său i-au fost prelevate două monstre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Mai nouă Mai veche