Femeie găsită moartă, cu o sticlă goală de spirt lângă ea, la Dornești

La 15 decembrie 2022, la ora 11.50, Sectia de Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin 112 de către o femeie din comuna Dorneşti despre faptul că de circa două săptămâni nu a mai văzut-o pe vecina sa în vârstă de 60 de ani.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că G.T. locuia singură la imobilul din comuna Dorneşti și se învecinează cu apelanta. În urma discuților purtate cu cea din urmă, a rezultat că în cursul zilei de joi văzând că vecina sa nu mai ieșise în curte a mers la aceasta, a intrat în locuinţă şi a văzut-o căzută lângă pat.

La fața loculi, femeia a fost găsit în cameră, lângă pat, căzută cu fața în sus. Lângă acesta a fost identificată o sticlă goală de 500 ml alcool sanitar. Echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul. În urma examinării sumare a cadavrului de către tehnicianul criminalist, nu au fost identificate urme de violenţă pe acesta.

A fost dispusă efectuarea necropsie pentru stabilirea cauzei decesului. Cercetările sunt ccontinuate pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs decesul.
Mai nouă Mai veche