O femeie a născut în ambulanța SMURD, la Dolhasca

O femeie a născut în ambulanța SMURD, joi seară, la Dolhasca. Conform ISU Suceava, apelul la 112 a fost făcut aproape de miezul nopții.

Echipajul SMURD a ajuns la locuința femeii în șase minute. Au preluat femeia, mamă a doi copii, și au plecat spre spital. N-au apucat să facă decât 20 de metri și femeie s-a plâns de dureri și i-a anunțat pe salvatori că începe travaliul.

Sandu, Florențiu și Iulian sunt cei trei pompieri paramedici care au asistat nașterea în ambulanță.

„Nici când s-a născut cel mic, al meu, nu am fost așa de emoționat. A fost ceva special! Acel moment când i-am văzut prima respirație și i-am auzit primul țipăt pe lumea asta, a fost ceva ce nu voi uita toată viața!”, a povestit Sandu, comandantul de echipaj, citat de pagina de Facebook ISU Suceava.
Mai nouă Mai veche