Individ fără permis de conducere depistat de radar cu 102 km/h la volanul unui Volvo, la Poiana Ștampei

Luni, 23 ianuarie 2023, în jurul orei 12.05, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe DN 17, la Poiana Ștampei, acționând în baza planului propriu de acțiune pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză și a depășirilor neregulamentare, a înregistrat cu pistolul radar autoturismul Volvo care circula cu viteza de 102 km/h pe un sector de drum cu limită de 40 km/h.

La volan a fost identificat Andrei H., de 62 de ani.

Conducătorul auto, a declarat verbal că nu are asupra sa permisul de conducere.

Din verificarea efectuată în bazele de date la care are acces Poliția Română, s-a stabilit faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere auto.

A fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere fără permis de cosite:nducere”.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.