Autoturism neînmatriculat depistat la controlul de frontieră în Vama Siret

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, care conducea un autoturism fără drept de circulație pe teritoriul României.

Sâmbătă, 18 martie 2023, în jurul orei 12:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din România, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 62 de ani. Acesta conducea un autoturism Ford, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Germaniei.

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat faptul că plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului fac parte din categoria celor provizorii, valabile doar pe teritoriul Germaniei.

În urma verificărilor suplimentare efectuate de către polițiștii de frontieră a rezultat faptul că autoturismul nu are drept de circulaţie pe teritoriul României.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că nu cunoștea aspectele sesizate de către polițiștii de frontieră în legătură cu valabilitatea plăcuțelor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulație pe în România.
Mai nouă Mai veche