Tronsonul 2 al axei strategice Iași-Suceava, inaugurat în județul Iași. La Suceava, drumul e abandonat, iar șefii CJ și constructorul se ceartă pe șpăgi și comisioane

A fost inaugurat tronsonul doi al axei rutiere strategice Iaşi - Suceava, cu o lungime de 22 de kilometri, pe raza județului Iași. Această bucată de drum este prevăzută cu trei poduri reabilitate, o zonă inundabilă înălţată cu aproximativ un metru, iar în zona lacurilor s-au realizat, de asemenea, lucrări de consolidare.

În interiorul localităţilor, muncitorii au creat rigole şi şanţuri noi, trotuare pentru pietoni, precum şi podeţe pentru accesul localnicilor pe proprietăţi. Drumul are o lăţime de 6,5 metri, cu câte o bandă pe sens.

Drumul european ce leagă localităţile Iaşi şi Suceava va duce la dezvoltarea comunităţilor. Pentru cei peste 170.000 de oameni, care locuiesc în zonă, calvarul celor 20 de ani de gropi a luat sfârşit.

În acest an urmează să se finalizeze încă două tronsoane: lotul 1, la care lucrează acelaşi constructor, va fi terminat în câteva luni, iar lotul 3 până la finele acestui an.

Între timp, lucrările pe partea de drum din județul Suceava au fost abandonate complet de mai bine de un an, iar contractul dintre CJ și firma Autotehnorom a fost reziliat. Constructorul i-a făcut denunț vicepreședintelui Cristi Crețu (PNL), omul de încredere al președintelui CJ Gheorghe Flutur. Crețu a fost prins în flagrant și trimis în judecată.

Pe tronsoanele Suceava -  Dolhasca și Suceava - Moara - Liteni - Vorniceni circulația rutieră este un chin din cauza gropilor și șantierului abandonat.
Mai nouă Mai veche