Cod Portocaliu de ninsori și viscol până miercuri după-amiază

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică vizând ninsori abundente, temporar viscolite și strat consistent de zăpadă, până miercuri după-amiază. Temperaturile scăzute vor continua până sâmbătă. 

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 04 aprilie, ora 10:30 – 08 aprilie, ora 10
Fenomene vizate: vreme deosebit de rece, predominant ninsori, intensificări ale vântului

Vremea va fi deosebit de rece, iar temperaturile vor fi cu 8...12 grade sub mediile multianuale.
În jumătatea de nord a țării vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45...55 km/h îndeosebi în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului și al Olteniei, precum și la munte.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ 

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 04 aprilie, ora 10:30 – 05 aprilie, ora 14
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, predominant ninsori și strat de zăpadă

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, Dobrogea și local în Oltenia și Moldova unde rafalele vor depăși 55...65 km/h și pe arii restrânse 70...75 km/h.
La munte, în Transilvania și local în Maramureș vor fi precipitații, predominant ninsori, temporar viscolite și se va depune strat de zăpadă.
Notă: În restul țării local și temporar vor fi precipitații, moderate cantitativ, sub formă de ploaie în sud și sud-est și mixte în rest. În vest, vântul va avea intensificări de scurtă durată.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 04 aprilie, ora 10:30 – 05 aprilie, ora 14
Fenomene vizate: ninsori abundente, temporar viscolite și strat consistent de zăpadă
Zone afectate: cea mai mare parte a Moldovei, Carpații Meridionali și Orientali în special la altitudini de peste 1400 m

În cea mai mare parte a Moldovei și în Carpații Meridionali și Orientali în special la altitudini de peste 1400 m va continua să ningă, temporar viscolit (rafale de peste 55...65 km/h) și se va depune strat consistent de zăpadă.
Mai nouă Mai veche