Spargere la o firmă din Șcheia întreruptă de agentul de pază

Luni, 17 aprilie 2023, la ora 13:02, lucrătorii Secției de Poliție Șcheia au fost sesizați de administratorul societății Zimerman Fenster SRL cu privire la faptul că trei perosane necunoscute au pătruns în curtea societății sale și au încercat să sustragă mai multe bucăți de fier.

În urma cercetărilor s-a constatat că luni, în jurul orei 12:45, administratorul firmei a fost apelat telefonic de agentul de pază cu privire la faptul că trei persoane necunoscute au pătruns în curtea societății prin secționarea gardului din plasă de sârmă, ocazie cu care au încercat să sustragă mai multe bucăți de fier.

Cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate bucățile de metal pe care persoana vătămată le reclamă a fi sustrase, în afara gardului societății, două dintre acestea fiind la limita hotarului cu proprietatea familiei Bozomală.

Cele trei bucăți de metal au fost recuperate de persoana vătămată.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.
Mai nouă Mai veche