Urmărire pe un câmp din Măriței după un BMW condus de un tânăr beat și fără permis

Joi, 15 iunie 2023, în jurul orei la ora 22:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Dărmănești, pe un dru comunal neclasificat, pe raza satului Măriței, comuna Dărmănești, județul Suceava, au identificat în trafic un autoturism BMW de culoare gri. La momentul efectuării semnalelor regulamentare de oprire destinate acestui autoturism, conducătorul auto a virat la stânga și și-a continuat drumul pe câmpul de lângă terenul de sport al Primăriei Dărmănești, pe o distanță de aproxiamtiv 100 metri, ulterior oprind.

La volan a fost identificat Lucian S., de 31 de ani, din localitate. Acesta nu a prezentat actul de identitate și permisul de conducere organelor de poliție, declarând verbal că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, totodată și faptul că autoturismul nu deține polița RCA valabilă și nici nu are efectuată inspecția tehnică periodică obligatorie.

În urma interogării bazelor de date polițienești, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Deoarece emana halenă alcoolică, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testului de respirație fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche