FOTO Patru tineri au murit după ce șoferul a adormit la volan, la Dorna Candrenilor

Patru tineri au murit și unul este grav rănit după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un stâlp, pe DN 17, în comuna Dorna Candrenilor din județul Suceava. Toți cinci făceau parte din Ansamblul folcloric „Florile Bucovinei” din Rădăuți și se întorceau de la un spectacol susținut la Târnăveni.

Luni, 21 august 2023, la ora 03.39, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin apel la 112 despre faptul că pe raza comunei Dorna Candrenilor, satul Poiana Negrii, județul Suceava „a avut loc un accident rutier, două persoane posibil decedate”.

În urma primelor cercetări s-a stabilit că în jurul orei 03.35, Robert Mafteian, de 19 ani, din comuna Dornești, județul Suceava, în timp ce conducea autoturismul Audi, cu volan pe partea dreaptă, pe DN 17, din direcția Bistrița către Vatra Dornei, pe fondul adormirii la volan a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate.

În urma producerii accidentului a rezultat decesul conducătorului auto Robert Mafteian, a pasagerei stânga față Ioana Tiperciuc, de 18 ani, și a pasagerei de pe bancheta din spate a autoturismului, Maria Balan, de 26 de ani. Totodată, doi pasageri au fost transportați către Spitalul municipal Vatra Dornei.

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a stabilit faptul că pe partea carosabilă nu sunt urme de frânare, precum și faptul că ocupanții autoturismului nu purtau centurile de siguranță.

Ulterior, Compartimentul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei a comunicat faptul că a survenit si decesul lui Pintilescu Andrei, pasager dreapta spate, ca urmare a leziunilor suferite.

Ștefan V. a fost transferat la Spitalul Județean Suceava cu „traumatism cranio cerebral,  traumatism toraco-abdominal, traumatism la nivelul umarului stang si genunchiului drept”.

A fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ,,ucidere din culpă” și ,,vătămarea corporală din culpă”.

Toate cele cinci persoane făceau parte din Ansamblul Folcloric „Florile Bucovinei” și se întorceau de la un spectacol susținut la Zilele orașului Târnăveni, în județul Mureș.
Maria Balan și Andrei Pintilescu
Ioana Tiperciuc
Robert Mafteian

{getCard} $type={post} $title={INFO:}
Accident Dorna Candrenilor, 21 august 2023
Accident Dorna Candrenilor, 21 august 2023
Accident Dorna Candrenilor, 21 august 2023
Accident Dorna Candrenilor, 21 august 2023
Mai nouă Mai veche