FOTO Accident mortal la Drăgușeni. Un autoturism s-a izbit violent într-un camion oprit pe marginea drumului

Grav accident rutier, sâmbătă dimineață, pe DN2, în localitatea Drăgușeni din județul Suceava. Un autoturism în care se aflau două persoane s-a izbit violent într-un autotren parcat în afara părții carosabile.

Au intervent pompierii militari, cu o autospeciala cu accesorii pentru descarcerare si o ambulanta SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ.

Cei doi ocupanți ai autoturismului au ramas încarcerați și au fost extrași de pompierii militari, unul dintre ei fiind găsit inconștient.

Din nefericire, pentru victima inconștienta, un bărbat de 38 de ani, după efectuarea manevrelor de resuscitare, s-a declarat decesul.

Cea de-a doua victimă, conștientă, a fost preluată de ambulanță și va fi transportată la UPU Suceava. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 55 de ani.
Accident mortal la Drăgușeni. Un autoturism s-a izbit violent într-un camion oprit pe marginea drumului

Mai nouă Mai veche