Buletin de presă, 10 octombrie 2023 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 10 octombrie 2023 - IPJ Suceava
Sancțiuni contravenționale în valoare de 199.298 lei aplicate de polițiști în cadrul acțiunilor pentru creșterea gradului de siguranță rutieră

În perioada 06-08.09.2023, Serviciul Rutier Suceava, împreună cu subunităţile din cadrul inspectoratului, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării conducătorilor auto ce conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice sau a altor substanțe, ocazie cu care au fost aplicate 139 sancțiuni contravenționale în valoare de 29.943 lei.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat 681de testări cu aparatul etilotest, au reținut în vederea suspendării 10 permise de conducere și 14 certificate de înmatriculare și au constatat 14 infracțiuni.


În perioada 07-08.09.2023, în intervalul orar 07:00–12:00, respectiv 15:00–19:00, Serviciul Rutier Suceava, împreună cu subunităţile din cadrul inspectoratului, au organizat şi desfăşurat acţiuni preventiv-reactive, pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive, ocazie cu care au fost aplicate 337 sancțiuni contravenționale în valoare de 169.355 lei.
În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut în vederea suspendării 33 de permise de conducere și 22 certificate de înmatriculare.


Material lemnos confiscat de polițiști

La 09.10.2023, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat 34 ani, din com. Fundu Moldovei, care transporta material lemnos.
În urma interogării aplicației SUMAL 2.0, a rezultat faptul că la data și ora efectuării interogării, pentru mijlocul de transport figurează emis un aviz de însoțire generat la data de 09.10.2023, ora 15:55, pentru cantitatea de 10,67 mc lemn rotund rășinoase.
Polițiștii au cerut sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit că acesta transporta cantitatea de 17,18 mc lemn rotund rășinoase.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 Modificată, iar cantitatea în plus de 6,51 mc lemn rotund rășinoase în valoare de 1.647 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Vama.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 09.10.2023, ora 19.02, un bărbat de 59 de ani din orașul Broșteni, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe DN 17B – oraș Broșteni, județul Suceava, s-a dezechilibrat și a căzut.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Biciclistul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


La 09.10.2023, ora 17.25, un bărbat de 34 ani din com. Fântânele, în timp ce conducea un motociclu pe DC89B în interiorul localității Slobozia, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a căzut pe partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea conducătorului autovehiculului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificării din bazele de date ale poliției s-a constatat că bărbatul de 34 de ani din com. Fânânele nu posedă permis de conducere pentru niciuna dintre categoriile auto, iar motociclul nu figurează ca fiind înmatriculat. Totodată, plăcuța cu numărul de înmatriculare montată pe motociclu figurează ca fiind atribuită altui vehicul.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosar penal la regimul rutier

La 09.10.2023, ora 17.34, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Vatra Dornei au oprit pentru control pe DN 17 –comuna Poiana Stampei, un autoturism condus de un bărbat de 28 ani din comuna Maieru, judeţul Bistrița Năsăud.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche