A murit inginerul Dorin Mihai Olaru de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava

A murit inginerul Dorin Mihai Olaru de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava
Inginerul Mihai Dorin Olaru, de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, a încetat, miercuri, din viață. Șef al compartimentului Dispecerat Situații de Urgență, Inundații, Secetă și Poluare din cadrul SGA Suceava, Dorin Mihai Olaru era unul dintre cei mai vechi angajați ai instituției și un profesionist apreciat de colegi. 

„Gânduri de recunoștință și apreciere la dispariția prematură a colegului ing. Dorin-Mihai Olaru, de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, care in ultimii ani a ocupat funcția de șef al compartimentului Dispecerat Situații de Urgență, Inundații, Secetă și Poluare.
Am pierdut un om dedicat profesiei, căruia îi vom rămâne veșnic recunoscători pentru seriozitatea și profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul carierei sale.
Suntem alături cu toată compasiunea de familia îndurerată. Sincere condoleanțe!
Întreg colectivul Apele Române Siret își exprimă regretul pentru trecerea sa în neființă. Dumnezeu să-l ierte!”
, a transmis colegii de la Administrația Bazinală de Apă Siret.

{inAds}
Inginerul Mihai Dorin Olaru a fost multe vreme și liderul Sindicatului Independent „Moldova” din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava. 

„Viața oferă bune și rele, bucurii și necazuri, tristețe, alinare, suferințe sau mângâiere.
Vine momentul în care alinarea și mângâierea sunt ale tale iar necazurile, durerea, cele rele nu te mai ating.
Astăzi, bunul Dumnezeu a ales să separe răul de bine, suferința de alinare - chemându-l la El pe bunul nostru coleg Mihai Dorin OLARU, cel care a fost ani de zile Șef al Serviciului Dispecerat, Situații de urgență, Apărare împotriva inundațiilor din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava și Lider al Sindicatului Independent MOLDOVA din S.G.A. Suceava!
Fie ca de acolo-sus, unde ai plecat, să ne privești cu iertare și să se bucuri de bunătatea Tatălui, primind odihnă veșnică lângă bunii și străbunii!
Noi ne vom strădui să îți urmăm exemplul de onoare și profesionalism!
Ne vei lipsi aici, Dorin și nu te vom uita niciodată!
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”
, a transmis Federația sindicală APEHID.
Mai nouă Mai veche