Obuz neexplodat din al Doilea Război Mondial, găsit în grădina unei case din Vicșani

Miercuri, 27 decembrie 2023, la ora 17:00, patrula de serviciu din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălcăuți a fost sesizată telefonic de Gheorghe S., din satul Vișcani, comuna Mușenița, județul Suceava, despre faptul că a găsit un obuz neexplodat pe terenul din spatele casei.

La fața locului s-a deplasat patrula de serviciu din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălcăuți, care a constatat că pe terenul viran din spatele locuinței persoanei care a făcut sesizarea, la o distanță de aproximativ 150 de metri față de imobil, se află un obuz din al doilea Război Mondial, având dimensiunea de circa 25-30 cm. 

Au fost luate măsuri de asigurare a perimetrului unde a fost identificat obiectul exploziv, până la ridicare.
{inAds}
S-a luat legătura cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava - Grupa Pirotehnică, care s-a prezentat la fața locului, urmând ca obuzul în cauză să fie preluat și transportat în dimineața zilei de 28 decembrie 2023.

S-a procedat la securizarea zonei în care se află proiectilul până la preluarea acestuia de către Grupa Pirotehnică.
Mai nouă Mai veche