Școala „Ion Creangă” din Suceava a găzduit startul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere în județul Suceava

Școala „Ion Creangă” din Suceava a găzduit startul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere în județul Suceava
În cursul zilei de joi, 15 mai 2025, a fost marcată începerea Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, desfășurată conform Legii nr. 42/2025, care stabilește a treia săptămână din luna mai ca reper dedicat siguranței în trafic, fapt pentru care reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul Rutier, alături de Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au fost prezenți la mai multe unități de învățământ din județ.

Între orele 12:00 - 13:00, copii cu vârste cuprinse între 7-13 ani au participat la activități interactive cu rol educativ – preventiv desfășurate în cadrul Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Suceava, copiii explorând laboratorul de siguranță rutieră, autospecialele noi de poliție și învățând reguli de circulație și recomandări pe linie de educație rutieră.

Pe parcursul zilei au fost derulate activități de educație rutieră, având ca obiectiv conștientizarea elevilor cu privire la importanța respectării regulilor de circulație și prevenirea accidentelor rutiere.

{inAds}
Mesajul transmis elevilor a fost clar: respectarea regulilor de circulație, în special traversarea doar pe la trecerile de pietoni și atenția sporită în trafic, sunt esențiale pentru siguranța tuturor.

Educația rutieră trebuie să înceapă de la cele mai fragede vârste, iar copiii care învață să respecte regulile de circulație vor deveni adulți și șoferi conștienți și precauți.

Aceasta este o săptămână specială în care încercăm să găsim soluții împreună pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Mare parte dintre aceste accidente sunt cauzate de oameni care la un moment dat greșesc, nu cunosc sau încalcă regulile de circulație ce le sunt aplicabile, practic o clipă de neatenție și totul ce era normal s-a schimbat.

Activitățile desfășurate în cursul zilei de ieri au inclus organizarea unor „patrule școlare”, prezentarea tehnicii din dotarea polițiștilor rutieri și exerciții demonstrative în curtea școlii, în cadrul cărora elevii au avut ocazia să se implice activ și să înțeleagă mai bine rolul fiecărui participant la trafic.

Activitatea a avut drept scop responsabilizarea micilor pietoni cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, dar și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la prezența celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ.

Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o formă de educaţie rutieră prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră.

Acțiunile din cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere vor continua în toate unitățile de învățământ din județ, dar și pe principalele artere de circulație, prin prezența activă a polițiștilor rutieri, care vor derula activități de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente.

GREȘELI FRECVENTE CARE FAVORIZEAZĂ ACCIDENTELE SUNT:
  • Traversarea pe culoarea roșie a semaforului;
  • Traversarea în fugă;
  • Neatenția în traversare;
  • Traversarea prin locuri nepermise;
  • Traversarea prin fața sau spatele mijloacelor de transport în comun.

O pondere însemnată a pietonilor accidentați continuă să o dețină copiii, ca urmare a nesupravegherii de către părinți sau de către persoanele care îi au în grijă, când se deplasează la sau de la școală ori locul de joacă.

ATENȚIE PĂRINȚI!
  • Când se grăbesc să ajungă la școală copiii trebuie sfătuți să urmeze același drum, lipsit de pericole să nu scurteze ruta ocolind trecerile de pietoni și traversând prin locuri nepermise;
  • Explicați copiilor importanța conduitei preventive pentru fluența și securitatea traficului rutier;
  • Când însoțiți copiii pe jos este necesar să fiți un exemplu de comportament responsabil în traficul rutier, respectând regulile de circulație;
  • Asigurați-vă că locul de joacă ales de copiii dumneavoastră este izolat de traficul rutier. Preocupați de joc ei nu țin seama de mașini și se expun astfel la accidente.

SFATURI ȘI RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI:
  • Pietonii sunt obligați să folosească în localități numai trotuarele iar în afara localităților să circule pe părțile laterale ale drumului sau acostamente, iar în lipsa acestora pe partea stângă a drumului, în direcția de mers, cât mai aproape de marginea șoselei;
  • Acolo unde sunt semafoare, traversarea străzii se face numai la culoarea verde.
  • Traversarea unui drum public se face în pași vioi, perpendicular pe axul drumului, numai prin locurile marcate ori semnalizate cu indicatoare, iar în lipsa acestora pe la colțul străzii, după o asigurare temeinică;
  • Pe timp de noapte, este recomandat ca pietonul care circulă pe partea carosabilă a drumului să poarte accesorii reflectorizante (veste sau elemente reflectorizante care să ii asigure vizibilitatea în trafic);
  • ATENȚIE: Dacă se apropie de trecerea de pietoni masinile poliției, salvării sau pompierilor având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, este interzisă traversarea chiar dacă semaforul arată culoarea verde.
  • Așteptarea autobuzelor se va face numai în stații, pe trotuare. După coborârea din mijloacele de transport în comun, nu se traversează prin fața sau spatele acestora.

Mai nouă Mai veche