Muncitor rănit după a căzut de pe mașina de gunoi la trecerea peste un prag limitator de viteză, în dreptul casei parohiale din Ostra

Muncitor rănit după a căzut de pe mașina de gunoi la trecerea peste un prag limitator de viteză, în dreptul casei parohiale din Ostra
Joi, 11 septembrie 2025, la ora 15:11, Florin Ș., în vârstă de 50 de ani, din localitatea Ostra, conducea un autovehicul special de salubritate Mercedes-Benz pe strada Petru Rareș din Ostra, județul Suceava, îndreptându-se către Stulpicani. În zona Casei Parohiale Ostra, la trecerea peste o denivelare pentru limitarea vitezei, Vasile C., de 62 de ani, din aceeași localitate, aflat pe treapta din spate stânga destinată manipulatorilor de deșeuri, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.

În urma impactului, bărbatul a suferit un traumatism prin cădere și a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe de altă parte, persoana rănită avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din primele cercetări, vina producerii accidentului este atribuită pasagerului, care, pe fondul consumului de alcool, s-a dezechilibrat și a căzut. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava va fi informat cu privire la contextul accidentului, având în vedere că acesta s-a produs în timpul activității de muncă.

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche