Antrenorul clubului de fotbal Cetatea 1932 Suceava, Dorin Goian, și-a exprimat dezamăgirea, joi, într-o conferință de presă, cu privire la faptul că primarul Vasile Rîmbu nu și-a respectat promisiunile și nu a alocat fonduri pentru finanțarea echipei.
„Ne așteptam ca autoritățile locale să vină cu un mic suport pentru echipă. Sunt conștient de vremurile pe care le trăim. Știu că e greu momentan pentru toți, inclusiv pentru primării. Dar orice ajutor, mai mic sau mai mare, mai ales în situația în care eram o echipă nou înființată, la început de drum, cu multe obiective, pe termen lung, pentru că așa au fost discuțiile, da, eu personal mă așteptam. Dar noi sperăm să vină acest ajutor de sezonul viitor”, a spus Dorin Goian.
Goian a recunoscut că sunt probleme mari la club și că echipa se „târâie” în Liga a III-a.
„Vă spun sincer sunt probleme mari la echipă, iar eu când am venit aici, inclusiv din partea conducerii, nu am avut nici un obiectiv. Obiectivul meu a fost să fiu în primele patru formații ale seriei, ca o echipă nou promovată. Văd că inclusiv în mediul online se vorbește de promovare, dar, deși nu mă ascund de obiective îndrăznețe, sunt realist pentru că la nivel de condiții, de infrastructură ne târâim puțin la Liga a III-a”, a mai spus Goian.
În campania electorală de anul trecut Dorin Goian a susținut candidatura lui Vasile Rîmbu (PSD), cel care a promis atunci că va oferi finanțare din bugetul local pentru clubul nou înființat Cetatea 1932 Suceava.

VIDEO: