O femeie în vârstă de 44 de ani a fost implicată într-un accident rutier pe DJ 177A, în localitatea Stulpicani, județul Suceava. Incidentul s-a produs în seara zilei de 23 februarie 2026, în jurul orei 22:24.
Din primele cercetări s-a constatat că Cristina F., din comuna Ostra, conducea un autoturism Lancia din direcția Gura Humorului către Ostra. Din cauza vitezei excesive, aceasta a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și intrând în șanțul din stânga, având în vedere sensul său de deplasare.
În urma accidentului, conducătoarea auto a suferit vătămări corporale și a fost transportată inițial la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticată cu «contuzie toracico-abdominală, traumatism umăr stâng, traumatism cervical». Ulterior, a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență «Sf. Ioan cel Nou» Suceava pentru investigații medicale suplimentare.
Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest la fața locului, fiind recoltată o probă biologică de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Din primele cercetări efectuate la locul accidentului, rezultă că vinovată de producerea evenimentului rutier este conducătoarea auto. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului, iar cauza va fi soluționată procedural.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
