Muzeul Național al Bucovinei vă invită în perioada 23–27 februarie 2026 la atelierul de caligrafie „Povestea scrierii și a instrumentelor de scris”, ediția a IX-a. Activitatea se desfășoară zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00–13:00, la Muzeul de Istorie Suceava.
Proiectul, finanțat de Consiliul Județean Suceava, se adresează elevilor pasionați de istorie, artă și scrisul frumos, oferindu-le ocazia de a petrece vacanța într-un mod creativ și educativ la muzeu.
Participanții vor descoperi istoria și evoluția scrisului, vor experimenta scrierea pe hârtie specială cu cerneluri tradiționale, folosind tocul și pana. Îndrumați de specialiștii muzeului, copiii vor crea semne grafice, vor dezvolta litere și vor realiza inițiale ornamentate, inspirate din vechile documente medievale aflate în colecțiile muzeului.
Informații practice de înscriere
- Înscrierea se face pe bază de fișă (descarcă de pe Facebook-ul Muzeului de Istorie Suceava sau de pe site-ul muzeulbucovinei.ro)
- Fișa completată poate fi adusă la muzeu sau trimisă pe e-mail: marketing@muzeulbucovinei.ro
- Maximum 30 de participanți pe zi – ocuparea locurilor se face în ordinea înscrierii
- Data limită de înscriere: 20 februarie 2026, ora 12:00
- Taxa de participare: 10 lei / copil / zi – se achită la magazinul de prezentare al muzeului, în ziua participării
- Activitățile se repetă zilnic
Informații suplimentare: 0230 216 439 interior 116
Serviciul Istorie Naturală, Marketing și Educație Muzeală

