Apartament donat de Episcopia Maramureșului unei familii cu trei copii rămasă fără casă după inundațiile din Broșteni

Apartament donat de Episcopia Maramureșului unei familii cu trei copii rămasă fără casă după inundațiile din Broșteni

Într-un gest de profundă solidaritate creștină, Episcopia Maramureșului și Sătmarului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, a oferit un apartament cu trei camere, în valoare de 42.000 de euro, unei familii cu trei copii din orașul Broșteni, grav afectată de inundațiile recente.

Actul de donație a fost semnat miercuri, 4 martie 2026, la Suceava. Delegația Episcopiei Maramureșului, formată din Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Tomoiagă, consilier al Sectorului social-filantropic, și părintele Andrei, inspector eparhial, a fost întâmpinată de părintele Andrei Mocanu, consilier al Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În cadrul vizitei, delegația a poposit la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, unde Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, i-a conferit părintelui arhimandrit Ioachim Tomoiagă Ordinul „Crucea Bucovinei”, distincție acordată la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, ca semn de prețuire pentru activitatea social-filantropică.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților are în derulare finalizarea unei case cu suprafața de 160 mp pentru o altă familie sinistrată din Broșteni. Lucrările sunt avansate, dar este nevoie de sprijin financiar pentru finalizare. Donațiile se pot face în conturile:

  • Lei: RO51RNCB0234037010910014
  • Euro: RO78RNCB0234037010910110

Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Detalii plată: Sinistrați Broșteni.

Mai nouă Mai veche