Tafist grav rănit după ruperea unui mal de pământ, în pădurea Voroneț

Tafist grav rănit după ruperea unui mal de pământ, în pădurea Voroneț

Un accident de muncă grav s-a produs joi dimineață, în jurul orei 08:30, în pădurea unui canton silvic din zona Voroneț. Un angajat al unei firme de exploatare forestieră a fost lovit de roata unui TAF după ce un mal de pământ s-a surpat pe marginea drumului forestier.

Victima, Gavril R., angajat al Papyandro-Forest din Mănăstirea Humorului, transporta motorină către un alt TAF rămas fără combustibil. La un moment dat, a fost depășit de un alt TAF aparținând societății Stejaru Tim din Valea Moldovei, moment în care malul de pământ s-a prăbușit, determinând căderea și lovirea sa de roata vehiculului.

Ruscan Gavril a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la Spitalul Clinic „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a suferit o intervenție chirurgicală. Starea sa este monitorizată de medici.

Victima avea contract de muncă și i s-au întocmit instructajele privind securitatea și sănătatea în muncă. Evenimentul a fost notificat Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

Lucrătorii Poliției efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

  • vătămare corporală din culpă (art. 196 alin. 2 și 3 Cod Penal);
  • neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 349 Cod Penal);
  • nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 350 Cod Penal).
Mai nouă Mai veche