Teatru ieftin la Primăria Suceava. Alexandru Covașă și-a rupt în direct demisia cu care Vasile Rîmbu nu a reușit să evite suspendarea din PSD

Teatru ieftin la Primăria Suceava. Alexandru Covașă și-a rupt în direct demisia cu care Vasile Rîmbu nu a reușit să evite suspendarea din PSD
Teatru ieftin la Primăria municipiului Suceava. Fostul vicepreședinte și purtător de cuvânt al PNL Suceava, Alexandru Covașă, angajat săptămâna trecută purtător de cuvânt al primarului Vasile Rîmbu, și-a rupt luni, într-o conferință de presă, cererea de demisie cu primarul a încercat să evite sancțiunile pe linie de partid, după ce demersul a suferit un eșec, iar edilul a fost suspendat din PSD pentru șase luni.

Alexandru Covașă a fost anunțat luni, 2 martie, în funcția de purtător de cuvânt al primarului PSD Vasile Rîmbu. Covașă este al treilea liberal numit pe funcțiile de conducere din Primăria Suceava, după Irina Vasilciuc - administrator public și Alexandru Moldovan - secretar general al municipiului. Decizia a stârnit imediat recții negative din partea pesediștilor, care l-au acuzat pe Rîmbu că este prea apropiat de liberali și mai ales de deputatul Ioan Balan, președintele interimar al organizației municipale PNL Suceava.

După o săptămână întreagă de discuții și negocieri, vineri, Biroul Politic Permanent al PSD Suceava a decis sancționarea primarului Vasile Rîmbu cu suspendarea din funcția de președinte al organizației municipale PSD Suceava pentru o perioadă de șase luni

În conferința de presă de după ședință, președintele organizației județene a partidului, Gheorghe Șoldan, a anunțat că Vasile Rîmbu i-ar fi prezentat o demisie scrisă de Alexandru Covașă, document cu care primarul ar fi încercat să evite suspendarea. Demersul s-a soldat însă cu un eșec major pentru primar, care a fost suspendat cu 64 de voturi „pentru” și doar două „împotrivă”.

Luni, într-o conferință de presă, Alexandru Covașă a rupt în fața camerelor de filmat o hârtie pe care avea scrisă o cerere de demisie și a anunțat că va continua să fie purtătorul de cuvânt al primarului Vasile Rîmbu. 

Pe de altă parte, tot luni primarul Vasile Rîmbu a emis o dispoziție pentru demolarea terasei restaurantului Taco Loco care a aparține lui Lorand Ercse, secretar general al PSD Suceava și apropiat al președintelui organizațikei județene PSD Suceava, Gheorghe Șoldan.

VIDEO:

Mai nouă Mai veche