Fălticeni | Trimitere în judecată: Ionuț Adrian Usturoi pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul de la prelevarea de mostre biologice

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au dispus la data de 11.01.2017 trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului USTUROI IONUŢ ADRIAN pentru infracţiunile de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prev. de art. 336 alin. 1 din C. pen., „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” prev. de art. 335 alin. 2 teza a III-a C.pen. şi „refuzul de la prelevarea de mostre biologice”, prev. de art. 337 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C. pen., constând în aceea că la data de 04.04.2016 a condus pe drumurile publice de pe raza mun. Fălticeni un autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 1,96 gr.‰ iar la data de 04.01.2017, orele 01.00 – 02.00, după ce a sustras un autoturism, l-a condus pe drumurile publice deşi avea dreptul de conducere suspendat, fiind identificat de organele de poliţie, împrejurare în care a fost condus la Spitalul Mun. Fălticeni, unde a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Precizăm că trimiterea în judecată a unei persoane este o etapă a procesului penal reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Purtător de cuvânt,
PROCUROR
Şincari Marinel Ionuţ
Mai nouă Mai veche