Crimă înfiorătoare la Dolheștii Mici. Un individ și-a ucis în bătaie vecinul care i-a sustras o sacoșă cu produse aduse din Belgia


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Chirilă Vasile, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracțiunii de omor.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

Victima C.V. a avut domiciliul în satul Dolheştii Mari, comuna Dolheşti, locuinţa sa învecinându-se cu locuinţa fraţilor C.I. şi Chirilă Vasile. În perioada lipsei din ţară a inculpatului Chirilă Vasile (în perioada octombrie - decembrie 2017) victima C.V. a fost primită în casa lor de fratele inculpatului, întrucât nu avea lemne de foc şi totodată fusese debranşat de la reţeaua electrică; după revenirea în ţară a inculpatului (în ziua de marţi 19 decembrie 2017), victima a mai dormit două nopţi în casa celor cei doi fraţi, fiind invitată să consume împreună cu ei băuturi alcoolice în perioada 19-21 decembrie 2017.

În ziua de 21 decembrie 2017, ca şi în zilele precedente, cei doi fraţi au început să consume încă de dimineaţă băuturi alcoolice, achiziţionate din banii inculpatului, la locuinţa lor fiind invitată şi victima.

În jurul orelor 13:00 – 14:00, profitând de un moment de neatenţie al inculpatului Chirilă Vasile, victima a părăsit locuinţa acestuia cu o sacoşă în care se aflau diverse bunuri aduse de inculpat din Belgia. În momentul în care victima a ieşit din curte, inculpatul l-a observat, a fugit după el, l-a prins şi a început să-i aplice multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în diverse zone anatomice. La intervenția unor vecini, inculpatul Chirilă Vasile a încetat să-l lovească, a recuperat bunurile şi l-a condus pe C.V. spre locuinţa sa, solicitându-i să nu mai vină în casa lui.

În jurul orelor 19:00 – 20:00, inculpatul Chirilă Vasile, la sugestia unei cunoștințe, D.I., s-a deplasat împreună cu aceasta la casa victimei să vadă cum se simte. Au ajuns amândoi acolo și au găsit victima întinsă pe pat, prezentând multiple urme de sânge pe faţă şi pe mâini.

Inculpatul a cerut scuze victimei pentru agresiunea anterioară şi a invitat-o din nou în casa sa ca să bea împreună. Victima a acceptat invitaţia, s-a deplasat în casa fraţilor C. şi până la orele 21:00-22:00 a consumat în compania celor trei persoane o cantitate nedeterminată de băuturi alcoolice.

Pe fondul stării de ebrietate în care se afla, inculpatul şi-a reamintit că victima este persoana care i-a furat bunuri în cursul aceleiaşi zile, i-a reproşat din nou acest lucru, după care a început să-i aplice multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în zona cranio-cerebrală. Inculpatul a părăsit casa şi a revenit după puţin timp având asupra sa un par cu care a aplicat noi lovituri victimei C.V. Martorul D.I. a reuşit să-l împiedice pe inculpat, i-a smuls parul din mâini şi l-a aruncat sub un pat, timp în care victima a reuşit să părăsească singură încăperea şi să fugă în curte.

Ulterior, martorul D.I. s-a deplasat după victimă şi a ajutat-o să ajungă până în curtea casei sale, loc unde victima s-a prăbuşit din cauza durităţii loviturilor primite.

Victima C.V. a fost transportată cu o ambulanţă spre Spitalul municipal Fălticeni însă, din cauza leziunilor grave care i-au fost produse de inculpatul Chirilă Vasile, a încetat din viaţă la data de 22 decembrie 2017, ora 00:15.

În urma efectuării necropsiei s-a concluzionat că moartea numitului C.V. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă hemoragiei subarahnoidiene şi hemopneumotoraxului bilateral cu fracturi costale penetrante bilateral. La momentul decesului victima prezenta o alcoolemie de 1,70 g ‰ şi o alcoolurie de 2,35 g ‰.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PRIM PROCUROR,
Lucian STĂNESCU

purtător de cuvânt,
PROCUROR ȘEF SECȚIE
Maria Cristina CIORNEI

Niciun comentariu

Un produs Blogger.