Trei persoane rănite într-un accident produs la semaforul de la Metro


La 25.03.2018, în jurul orei 19.00, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul 1 Decembrie 1918 din municipiul Suceava, ajuns la intersecția semaforizată cu strada Bistriței, un bărbat de 68 de ani din municipiul Fălticeni nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de o localnică de 37 de ani angajată regulamentar în efectuarea virajului la stânga de pe strada Bistriței către B-dul 1 Decembrie 1918.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorilor auto şi a unei femei de 68 de ani, pasageră în celălalt autoturism.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.