FOTO VIDEO Parlamentari, primari și lideri religioși la mitingul pro-referendum din centrul municipiului Suceava



Câteva sute de persoane au participat, joi după-amiază, în centrul municipiului Suceava, la un miting în favoarea referendumului de modificare a Constituției care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.

Evenimentul a început cu intonarea imnului național „Deșteaptă-te, române!”, iar apoi a fost rostită rugăciunea „Tatăl nostru”. Ulterior au luat cuvântul primarul municipiului Suceava, Ion Lungu (PNL), senatorul ALDE Ilie Niță, deputatul PNL Dumitru Mihalescul, deputatul ALDE Alexandru Băișanu, primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl (PSD), și primarul comunei Bosanci, Neculai Miron (ALDE). Cu toții i-au îndemnat pe participanți să participe la referendum și să voteze „Da”.

La eveniment a participat și familia Marius și Ruth Bodnariu, împreună cu copiii lor. Familia Bodnariu a devenit cunoscută după ce Barnevernet, autoritatea norvegiană de protecție a copilului, le-a luat în custodie cei cinci copii pentru motive despre care s-a spus că ar fi fost de natură religioasă. Instanța a dispus ulterior reintegrarea copiilor în familie.

Marius Bodnariu a mulțumit audienței pentru sprijinul acordat în acea perioada și a făcut un apel pentru participarea la referendum. Soții Bodanariu au intonat apoi, împreună cu corul bărbătesc Bucovina, imnul religios „Suntem o familie unită”.

Au rostit alocuțiuni și lideri religioși ai cultelor care formează Alianța Evanghelică din România.









Mai nouă Mai veche