Un tânăr beat și fără permis s-a trântit cu mașina într-un gard, pe strada Păcii din Fălticeni


La 22.09.2019, ora 17.50, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că, pe strada Păcii din localitate, circulă un autoturism al cărui conducător auto pare sub influența băuturilor alcoolice.
Din primele cercetări, polițiștii deplasați în zonă au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Păcii din municipiul Fălticeni, un localnic de 35 de ani aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit temelia gardului unui imobil.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.