Incendiu în localitatea Râșca

Incendiu în localitatea Râșca
23.09.2015, ora anunțării la 112 - 22:47

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Râșca, au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Tudor I., din comuna Râșca.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la casa de locuit și la o magazie, existând pericolul de propagare la două gospodării învecinate.
Incendiul a fost lichidat la ora 0:14.
Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 20 de metri pătrați, acoperișul magaziei pe 4 metri pătrați și circa 200 de kilograme lemne de foc. Flăcările au degradat și pereții locuinței.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric deteriorat.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o anexă gospodărească și cele două locuințe aflate în imediata apropiere.

plt.adj. Alin Găleată
purtător de cuvânt ISU Suceava
Mai nouă Mai veche