Povestea completă a cazului senatorului PSD plimbat cu elicopterul: „Medicii sunt speriați. I-a amenințat. S-a crezut mai altceva decât ceilalți”

Managerul Spitalului de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Râmbu, a declarat, vineri, că senatorul Virginel Iordache, internat săptămâna trecută în spital cu enteroviroză, i-a ameninţat şi presat pe medici să solicite elicopter SMURD pentru a fi transfertat la Bucureşti şi că acesta nu a avut un comportament adecvat poziţiei sociale pe care o are.



Senatorului i s-a propus transferul cu o ambulanţă cu medic, însă a refuzat şi medicii au solicitat elicopter, cererea fiind aprobată de Centrul de Coordonare pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

A venit senatorul cu anumite simptome, cu ameţeli... A fost internat la noi, într-o primă fază la reumatologie, avea simptome care indicau aşa ceva, apoi a fost preluat la secţia de boli infecţioase. A fost diagnosticat, i s-au făcut nişte analize mai cu voie, mai fără voie, chiar şi un computer tomograf. I s-a spus <domnule, ai enteroviroză şi un mic bloc care este atipic>, s-a aplicat tratamentul, dar el a tot insistat să meargă mai departe, pentru că aceasta este cultura românului, ei cred că mai departe e mai grozav... A tot insistat să fie transferat la Balş (n.n. Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş din Bucureşti), s-a discutat cu Balşul, i-a acceptat transferul. 
Dânsul a refuzat transferul cu ambulanţa şi a solicitat elicopter. Cum este?! Pacientul nostru, stăpânul nostru! Noi am solicitat mai departe, transmiţând diagnosticul pe care îl are. Nefiind pacient critic, am transmis datele Centrului de Coordonare pentru Situaţii de Urgenţă de la Iaşi. Oamenii aceea au analizat au întrebat de vreo două ori şi în cele din urmă şi-au dat acceptul şi au trimis elicopterul şi l-au transferat la Institutul Balş. Acolo, acelaşi diagnostic pe care l-a dat Suceava şi acelaşi tratament i s-a aplicat, i-au mai dat în plus Tamiflu. 
Nu a avut un comportament extrem de civilizat, omul s-a crezut şi se crede mai altceva decât ceilalţi. Da, i-a ameninţat pe medici, nu a fost un comportament adecvat poziţiei sociale pe care o are. Medicii de acolo şi şefa de secţie cred că erau în stare să îi dea şi maşina particulară numai să scape de mofturile lui”, a spus managerul Spitalului de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Râmbu.



Vasile Râmbu a adăugat că nu era necesar transferul cu elicopterul nici chiar în situaţia în care senatorului i-a fost confirmat diagnosticul de endocardită, însă nu există un protocol clar legat de cazurile la care poate interveni sau nu elicopterul. Medicii suceveni, la solicitarea şi presiunea pacientului, au cerut transferul, însă decizia de a trimite elicopterul a fost luată la Iaşi.

„Nu era nevoie de transferul cu elicopterul nici chiar cu această endocardită care până la urmă a fost confirmată. Nu este un diagnostic, nu este o situaţie, nici meningita pe care au inventat-o ei, nu sunt cazuri de transport cu elicopterul! Puteam comanda o ambulanţă de tip C, cu medic, cu asistent, pacientul nu era pe moarte ca să îl transferi cu elicopterul, dar dacă ei au aprobat. 
Văd acum că dau vina pe medici, că au solicitat elicopterul, fiind la rândul lor solicitaţi de către pacient. Medicii au spus: <uite asta are, îi aprobi sau nu îi apropi>? Şi i-au aprobat. Asta este! Să răspundă! 
Dacă pacientul cere vapor, eu comand vapor, dacă vaporul poate veni până la spital, foarte bine, merge cu vaporul. Medicii pot să ceară pentru orice caz, ce credeţi că nu au existat cazuri în care au fost refuzaţi? Li s-a spus că nu este caz de elicopter! 
Eu nu am o listă cu diagnosticele care sunt pretabile transferului cu elicopterul, nu există un nomeclator de genul acesta să ştiu ce transportă ei cu elicopterul şi ce nu transportă şi în acelaşi timp nu am evidenţa cazurilor, pe moment, din ţară că poate să fie un caz mai grav decât altul şi atunci alegi”, a adăugat Vasile Râmbu.

Potrivit acestuia, medicii care l-au tratat pe senator sunt tineri şi foarte bine pregătitiţi, diagnosticele lor fiind confirmate la Bucureşti, însă sunt speriaţi de scandalul iscat în jurul acestui caz.

„O echipă tânără de medici s-a ocupat de el. L-au pus în rezervă, i s-a stabilit diagnosticul, tratamentul, care este confirmat şi la Bucureşti. Ce a solicitat, asta a avut! Şi acum să o tragă dacă nu a avut dreptate! 
Medicii tineri sunt speriaţi şi le-am spus că nu au niciun motiv să fie speriaţi: <voi aţi solicitat la presiunea omului, mai departe trebuia să nu aprobe>
Pentru noi cel mai bine este faptul că s-a confirmat diagnosticul, medicii nu orbecăiau. I s-a confirmat o endocardită pe care am avut-o şi noi în studiu, există document în foaia de observaţie clinică. 
Ieri au vrut să îl transfere înapoi la Suceava, dar nu l-au mai transfertat probabil din cauza discuţiilor apărute. Endocardita se tratează în 4 - 6 săptămâni cu antibiotice, poţi să stai şi acasă până la urmă. Cred că spitalul nostru este destul de ospitalier, avem şi dotare, avem şi oameni care se ocupă de pacienţi, nu suntem chiar dispensar comunal”, a afirmat managerul Spitalului de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava,citat de Mediafax.

Senatorul PSD Virginel Iordache a fost transportat la Bucureşti, săptămâna trecută, de la Suceava, acuzând dureri de cap, ameţeală şi diaree. Senatorul a fost consultat şi i s-a spus că nu este nimic grav, dar parlamentarul a insistat să fie transferat cu elicopterul în Capitală.

Citește și:
Mai nouă Mai veche