La 22.09.2019, în jurul orei 03.40, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178A din comuna Șcheia, un bărbat de 58 de ani din municipiul Suceava a surprins și accidentat ușor un bărbat de 49 de ani tot din municipiul Suceava care, în calitate de pieton, fiind sub influența băuturilor alcoolice, se deplasa pe partea dreaptă a drumului, fără a avea aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante și care, s-a dezechilibrat și a pătruns pe carosabil.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Deși emana halenă alcoolică, pietonul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.