Dosar penal pentru tăieri ilegale de pădure la Sucevița, în pădurea Ocolului Silvic Privat Bucovina



Miercuri, 19 august 2020, polițiștii au fost sesizați de Garda Forestieră Suceava cu privire la faptul că, în fondul forestier de pe raza comunei Sucevița, administrat Ocolului Silvic Privat Bucovina, au fost tăiați ilegal 58 de arbori, prin folosirea unor instrumente false de marcare iar materialul lemnos rezultat a fost sustras.

În luna februarie 2020, Ocolul Silvic Bucovina a preluat de la Ocolul Silvic Marginea cantonul silvic 13 Sucevița din care face parte UP 1 Sucevița, care conține mai multe parcele, la predare nefiind identificați arbori tăiați ilegal, apoi cantonul a fost în gestiunea pădurarului din comuna Sucevița.

În perioada februarie 2020 - iulie 2020, în UP 1 Sucevița constituită pe o suprafață de 70,60 hectare pădure nu s-au efectuat exploatări forestiere, iar la data de 7 iulie 2020, OS Bucovina a eliberat Autorizația de Exploatare prin care s-a constituit partida de exploatare în vederea exploatării de către SC Orestian SRL Sucevița, a unui volum de 325 mc material lemnos din acest UP, aferent unui număr de 267 arbori, în perioada 7 iulie - 30 septembrie 2020.

În perioada 11-14 august 2020, reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control parțial în partida 1637589, astfel că au identificat mai multe cioate ce prezentau marcaje silvice false, materialul lemnos fiind tăiat și sustras ilegal.

Ca urmare a cercetării la fața locului, au fost identificate și ridicate, în vedere efectuării unei expertize, mai multe cioplaje pe care au fost aplicate marcaje în vederea tăierii de arbori, aceste marcaje fiind susceptibile a fi falsificate și create cu dispozitive improvizate, tip „bucșă”.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 7 iulie 2020 - 10 august 2020, în baza autorizației de exploatare, folosindu-se de instrumente false de marcare, societatea în cauză, a tăiat arborii pentru care i s-a emis autorizația, însă, suplimentar a mai tăiat ilegal și 58 de arbori de esență rășinoase, în volum total de 187 mc, producând un prejudiciu de 139.844 lei, care depășește de 852,7 ori prețul mediu al unui m.c. de masă lemnoasă.

Ulterior tăierii, materialul lemnos a fost extras din fondul forestier și însușit de către societatea care a efectuat exploatarea.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere ilegală de arbori”, „furt de arbori”, „falsificarea instrumentelor oficiale” și „folosirea instrumentelor false de marcare”, cauza urmând a fi înaintată pentru continuarea cercetărilor de lucrătorii din cadrul S.O.P.- Biroul Delicte Silvice.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.