Cumătrie organizată ilegal la Casa Baciu din Fundu Moldovei, oprită de polițiști. Amendă de trei mii de lei aplicată organizatorului

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară dispuse pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2 pe raza comunelor Sadova, Pojorâta și Fundu Moldovei.

Polițiștii au identificat în zona zona Pârâul Colacului din satul Colacu, comunei Fundu Moldovei, într-o locație cu destinația spații de cazare (Casa Baciu) mai multe persoane care participau la oficierea unei botez.

Întrucât în interior se observa organizarea unei mese festive iar numărl persoanelor participante era mare, aproximativ 30, s-a solicitat întreruperea evenimentului. Persoanele prezente au părăsit locația, lucrătorii de poliție rămânând la fața locului până la plecarea tuturor participanților.

Cu ocazia intervenției a fost identificat Cosmin A., de 26 ani, persoană care a relatat că este tatăl copilului în cinstea căruia este organizată petrecerea și utilizează locația pentru o petrecere privată restrânsă fără a avea încheiat un contract cu proprietarul.

S-a procedat la continuarea verificărilor, stabilindu-se că proprietarul pensiunii i-a permis tânărului să organizeze petrecerea în cauză în baza unei înțelegeri verbale.

Tânărul a fost sancționat contravențional conform art. 66 lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu amendă în valoare de 3.000 lei.

Un comentariu:

  1. Vinovat este proprietarul spatiului pus la dispozitie, cu atât mai mult cu cat a pretins si incasat (posibil si fara facturi) o anumita suma de la asa zisul "organizator". Aici isi arata fața coruptia si influenta.......

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.