Un minor din Dumbrăveni a fost lăsat de fratele lui să conducă o mașină și a fost depistat de poliție. Cei doi frați sunt acum anchetați penal

Marți, 17 noiembrie 2020, la ora 17:05, patrula formată din lucrătorii din cadrul Poliţiei oraşului Salcea şi a Postului de Poliţie Dumbrăveni, aflându-se în acţiune pe linie de poliţie rutieră, respectiv supravegherea şi controlul traficului rutier pe raza localităţii Dumbrăveni, în vederea depistării conducătorilor auto care săvârşesc abateri la regimul rutier, au observat în trafic un autoturism Volkswagen Passat care se deplasa pe un drum comunal clasificat.

Având în vedere informaţiile existente la nivelul Poliţiei oraşului Salcea, cu privire la faptul că persoana aflată la volanul autoturismului nu deţine permis de conducere, prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de poliție s-a procedat la oprirea vehiculului în cauză. După declinarea calităţii şi solicitarea documentelor, s-a stabilit că autoturismul a fost condus de către David C., în vârstă de 17 ani, din Dumbrăveni, iar pe scaunul din dreapta a fost identificat fratele său, Betuel C., de 21 de ani.

S-a procedat la verificarea lui David C. în bazele de date ale Poliției Române, ocazie cu care s-a constatat faptul că cel în cauză nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în baza de date a Poliţiei Române a fost verificat şi fratele conducătorului auto, ocazie cu care s-a constatat faptul că cel în cauză deţine permis de conducere.

Din verificările efectuate s-a constatat faptul că, autoturismul este proprietatea tatălui celor doi tineri. În jurul orelor 17.00, cei doi fraţi s-au hotărât să se deplaseze la o proprietate de pe raza comunei Dumbrăveni, iar cu toate că Betuel C. cunoştea faptul că fratele său nu deţine permis de conducere l-a lăsat să conducă autoturismul pe drumurile publice de pe raza comunei Dumbrăveni.

În cauză se efectuează cercetări faţă de tânărul de 17 ani sub aspectul comiterii infracțiunii de„conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” şi faţă de tânărul de 21 de ani sub aspectul comiterii infracţiunii de„încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche