VIDEO Cine este șoferul care l-a șicanat și atacat în trafic pe Daniel Bodnar. Agresorul escorta un camion suspect încărcat cu bușteni

Șoferul care l-a șicanat, l-a blocat în trafic și i-a lovit, joi dimineață, mașina activistului de mediu Daniel Bodnar este Vasilică Stirban, un tânăr din Gura Putnei.

Vasilică Stirban este fiul proprietarului firmei SC Man Silva Forest SRL din Gura Putnei.

Joi dimineață, Vasile Stirban escorta camionul cu numărul de înmatriculare SV 63 BRU, încărcat cu bușteni.

Conform aplicației Inspectorul Pădurii, camionul avea aviz emis joi, la 04.58, pentru 16,02 metri cubi de molid - lemn rotund. Suspiciunea era că în realitate încărcătura era mult mai mare decât cantitatea înscrisă pe aviz.

Legalitatea transportului nu a putut fi verificată în condițiile în care tânărul s-a interpus între camion și mașina lui Daniel Bodnar, l-a șicanat în trafic, i-a blocat drumul și în momentul în care activistul a încercat să depășească a tras de volan cu intenția să îl scoată în decor.

Mai multe informații:

1 Comentarii

Mai nouă Mai veche