
În aceeași zi, în jurul orei 07.00, femeia se afla în grajdul gospodăriei sale unde desfășura activitățile zilnice la animale, moment în care a intrat soțul său. Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi și a geloziei din partea acestuia, între cei doi soți a izbucnit un scandal spontan, după care bărbatul a lovit-o de mai multe ori, iar apoi a amenințat-o cu acte de violență.
Ulterior, persoana vătămată s-a deplasat în locuință, unde se afla tatăl său, iar după o perioadă de timp de pe telefonul mobil, la ora 08.21 a apelat 112, sesizând cele întâmplate.
Femeia a fost audiată, ocazie cu care a declarat că formulează plângere penală împotriva soțului său, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Totodată în cauză a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazia cu care s-a constatat că există risc iminent, fapt pentru care în temeiul art. 223 din Legea nr. 217/2003 republicată, s-a emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, față de agresor.
S-a întocmit dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de „Violență în familie”.