Femeie din Suceava găsită de pompieri moartă în casă după ce nu a mai răspuns la ușă și nici la telefon

Sâmbătă, 12 decembrie 2020, la ora 21.39, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că o femeie de 70 ani, localnică, nu mai răspunde la uşă.

Din primele verificări a reieşit faptul că Angela C. locuia singură la adresa situată în Municipiul Suceava, strada Ana Ipătescu.

Sâmbătă, la ora 21.30, o vecină a acesteia a încercat să ia legătura cu femeia atât telefonic, cât şi personal, însă cea în cauză nu a răspuns nici apelurilor şi nici la uşă. Ulterior, aceasta a luat legătura cu nepotul femeii, căruia i-a adus la cunoştinţă aspectele anterior menţionate. Nepotul a încercat de asemenea să o contacteze telefonic pe mătuşa sa, însă aceasta nu i-a răspuns apelurilor.

În continuare, vecina a apelat 112 şi a solicitat intervenţia unui echipaj de pompieri.

La faţa locului a sosit un echipaj ISU Suceava care a pătruns în imobil cu ajutorul unei scări metalice prin geamul de la balcon. Ulterior, aceștia au deschis uşa de acces personalului medical care au găsit-o pe femeie pe podeaua unuia din dormitoarele imobilului, constatând totodată decesul acesteia.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că defuncta suferea de afecţiuni cronice, afecţiuni ale plămânilor şi de tromboflebită, fiind fumătoare. Totodată, s-a stabilit faptul că aceasta era cunoscută în evidenţele medicului de familie cu afecţiunile mai sus menţionate.

Polițiștii au încercat în repetate rânduri să ia lua legătura telefonic cu medicul de familie, însă aceasta nu a răspuns apelurilor pentru a preciza dacă va elibera sau nu certificatul constatator al decesului.

În imobil nu au fost identificate urme de răvăşire şi nu se reclamă sustragerea de bunuri, înscrisuri sau valori.

A fost anunțat SML Suceava în vederea efectuării necropsiei.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
Mai nouă Mai veche