Un bărbat a fost găsit mort în camera unei pensiuni din Vatra Dornei

Marți, 8 decembrie 2020, la ora 11:21, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic prin 112 despre faptul că Mihai S., de 51 de ani, cu domiciliul în municipiul Moreni, județul Dâmbovița, a decedat într-o cameră a unei pensiuni din municipiul Vatra Dornei.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul este angajat ca inginer la o societate comercială, iar la începutul lunii decembrie 2020 au început lucrările la șantierul organizat la depozitul de carburanți Rompetrol Vatra Dornei, fiind cazat la pensiunea din Vatra Dornei, strada Argestru.

Marți, bărbatul s-a trezit și i-a spus colegului de cameră faptul că se simte rău și rămâne să se mai odihnească în cameră.

În jurul orei 10:00, un coleg a fost trimis să verifice cum se simte și l-a găsit în cameră, privind la televizor, și i-a spus că se îmbracă să meargă pe șantier. În jurul orei 11:00 colegul a mers să îi ducă mâncarea, dar l-a găsit inconștient, motiv pentru care a solicitat prin apel 112 intervenția unei ambulanțe.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Suceava, care a constatat decesul bărbatului.

Persoana decedată era cunoscută ca fiind diagnosticat cu diabet zaharat.

Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a procedat și la examinarea cadavrului în cauză, nu au fost descoperite leziuni sau urme de violență pe trupul acestuia, fiind depus la Morga Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

S-a întocmit dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Mai nouă Mai veche