VIDEO IPJ Suceava anunță că a deschis dosar penal pentru „distrugere” și „lovire sau alte violențe” după atacul asupra lui Daniel Bodnar

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a anunțat că a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „distrugere” și „lovirea sau alte violențe” în cazul atacului asupra lui Daniel Bodnar care a avut loc miercuri seară în zona unui gater din Mălini. 

Totodată, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, a anunțat că specialiștii Gărzii Forestieră continuă cercetările cu privire la legalitatea transportului de bușteni reclamat de Daniel Bodnar.

Polițiștii susțin că după ce s-au întâlnit cu Daniel Bodnar, care se îndrepta spre o unitate medicală pentru a primi îngrjiri pentru leziunile suferite, s-au deplasat la gaterul din Mălini pentru a face cercetări. În fața societății SC TRANSILIS FOREST SRL, pe carosabil, polițiștii au identificat cioburi de sticlă.

Polițiștii au verificat în aplicațiile informatice transportul de bușteni reclamat. S-a constatat că pentru remorcă la data 9 decembrie 2020, la ora 15:13:29, a fost emis de către OS Comănești, județul Bacău, avizul de însoțire cu o cantitate de 20,51 mc. molid - bușteni gater și 4.43 mc brad bușteni gater, având punctul de descărcare in Mălini. Urmeaza ca specialiștii din cadrul Gărzii Forestiere să efectueze cubajul.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „distrugere” și „lovirea sau alte violențe ”.


Daniel Bodnar a fost atacat cu pietre și bolovani, miercuri seară, la Mălini, după ce a urmărit un transport suspect de bușteni până la poarta unui gater. Mașina lui Daniel Bodnar a fost avariată, iar petrele au spart geamurile, l-au lovit în cap, iar cioburile i-au intrat în ochi și l-au tăiat pe față și pe mâini. 

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a trimis Corpul de Control la IPJ Suceava pentru a verifica modul în care s-a intervenit după sesizarea făcută de Daniel Bodnar.


Mai multe informații: 

Mai nouă Mai veche