Un șofer beat la volan a provocat un accident cu trei mașini și o persoană rănită, la Rădăuți

La 31 decembrie 2020, ora 17.40, Ion S., de 57 ani, din municipiul Rădăuți, conducea autoturismul marca Audi A4, pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți, având direcția de deplasare dinspre centrul municipiului către strada Bogdan Vodă.

Ajuns în dreptul BCR Rădăuți, nu a păstrat o distanță suficientă în mers față de autoturismul marca VW Golf, care circula în fața sa și era condus de numitul Daniel Ș., de 30 ani, din Horodnic de Jos. În urma impactului autoturismul VW Golf a fost proiectat la rândul său față-spate în autoturismul marca Mercedes, care era condus de către Adina C., de 19 ani, din municipiul Rădăuți.

În urma impactului, o tânără de 21 ani, din Horodnic de Jos, pasageră în autoturismul VW Golf, a suferit leziuni ușoare, motiv pentru care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul mun. Rădăuți unde a fost diagnosticată cu „contuzie gambă stângă și gambă dreaptă și contuzie bazin”.

Ion S. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ceilalți doi conducători auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de și „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche