VIDEO Incendiu la Palatul Administrativ din centrul Sucevei. Intervin pompierii militari cu 12 autospeciale, dintre care patru autoscări de lucru la înălțime

Un incendiu violent a izbucnit, sâmbătă dimineață, la Palatul Administrativ din centrul municipiului Suceava, clădire în care funcționează Prefectura și Consiliul Județean Suceava. 

Flacarile se manifesta la nivelul acoperisului, pe toate laturile clădirii. Pompierii militari au intervenit cu 18 autospeciale de stingere și autospeciale cu scări de lucru la înălțime.

SU Suceava a informat că nu sunt persoane rănite, iar toate persoanele care se aflau în interiorul clădirii la momentul izbucnirii incendiului s-au autoevacuat.

Pompierii ajunşi la faţa locului nu s-au putut baza la început pe hidranţii din zonă "care nu aveau presiunea optimă" şi de aceea au fost suplimentate autospecialele cu apă, conform purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.


"Incendiul este localizat, nu se poate extinde la celelalte etaje sau clădiri din zonă. Situaţia este acum sub control", a afirmat reprezentantul ISU Suceava. 

El a arătat că a fost afectat acoperişul clădirii administrative pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi. 

"Incendiul s-a manifestat la astereala de lemn a acoperişului şi a degradat inclusiv învelitoarea din tablă", a arătat Alin Găleată. De asemenea, acesta a menţionat după ce va fi finalizată misiunea de lichidare în totalitate a incendiului, va fi stabilită şi cauza probabilă de izbucnire a focului.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.