FOTO VIDEO Rănit și amendat după ce s-a răsturnat cu tractorul încărcat cu lemn fără acte, la Remezău

Luni, 10 mai 2021, la ora 16.47, lucrătorii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Vicovu de Jos, în zona Remezău, s-a produs un accident cu o „persoană răsturnată cu tractorul, scoasă de sub tractor”.

În timpul deplasării spre locul faptei, lucrătorii de poliție au contactat telefonic apelantul, care i-a îndrumat pe drumul forestier denumit popular „La căsuță” din pădurea aparținând Asociației Obștea Gălănești. Ajunși la fața locului, pe drumul în rampă, a fost identificat un echipaj SMURD care acorda îngrijiri medicale unei persoane identificată ca fiind Nicolai P., de 71 de ani, din comuna Vicovu de Jos. Acesta era cooperant, acuza dureri la nivelul piciorului drept, însă a putut furniza datele de stare civilă cu privire la persoana sa și cu privire la cele întâmplate. Nicolai P. a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, fiind internat cu diagnosticul „politraumatism prin accident de tractor, TCF, excoriații nazale și abdominale, fractură gambă dreaptă”.

Din cercetările efectuate împreună cu un tehnician criminalist din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți s-a stabilit că în ziua de 10 mai 2021, în jurul orei 16.30, bărbatul cobora pe drumul forestier denumit popular „La căsuță” cu un atelaj mecanizat de mici dimensiuni (minitractor) care tracta o semiremorcă încărcată cu material lemnos, esență fag, pentru foc. Din cauza faptului că drumul prezenta niște șanțuri adânci pe ambele părți, fiind în pantă, minitractorul a prins demaraj, motiv pentru care bărbatul a sărit pe sol, ocazie cu care a suferit mai multe leziuni.

Efectuându-se verificări cu privire la materialul lemnos transportat, s-a constatat că bărbatul nu deținea documente legale cu privire la transportul acestuia, motiv pentru care s-a luat legătura cu pădurarul gestionar al cantonului din cadrul Ocolului Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc, care s-a prezentat la fața locului și a inventariat materialul lemnos, constatând cantitatea de 0,5 metri cubi masă lemnoasă care a fost confiscată, iar șoferul a fost sancționat contravențional conform art. 19, alin. (1), lit. a din Legea 171/2010.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”. 

Mai nouă Mai veche