Doi tineri beți au intrat cu mașina într-o livadă din Mălini

Duminică, 4 iulie 2021, la ora 06.10, patrula din cadrul Secției de Poliție Rurală Mălini a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că o mașina a intrat într-o livadă din Mălini și doi tineri sunt in stare de ebrietate.

La fața locului a fost identificat autoturismul KIA, conducător fiind Octavian G., iar cu ocazia testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost transportat la Spitalul municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche