Tânăr prins băut la volan, sâmbătă noapte, la Udești

Duminică, 4 iulie 2021, la ora 01:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ipotești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe DJ 208A pe raza localităţii Udeşti, au oprit pentru control autoturismul Ford condus de Sergiu N., de 31 de ani, din municipiul Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „,conducere sub influenţa alcoolului”.
Mai nouă Mai veche