VIDEO Patru dintre agresorii lui Tiberiu Boșutar au fost reținuți în arestul IPJ Suceava

În cursul zilei de ieri, polițiștii au documentat și probat activitatea infracțională a persoanelor implicate în agresarea, la data de 16 septembie 2021, a unui activist de mediu și a doi cameramani, pe raza unui ocol silvic privat, din zona comunei Panaci.

Peste 30 de polițiști din cadrul IGPR și IPJ Suceava au desfășurat activități investigative și de cercetare penală, în sistem integrat, fiind depuse diligențele necesare pentru exprimarea și obținerea calității procesuale a victimelor, dar și pentru probarea activității infracționale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

Au fost continuate activitățile de cercetare în teren, pentru completarea materialului probator cu suportul structurilor criminalistice și s-au desfășurat activități investigative complexe, pentru stabilirea cercului de suspecți și individualizarea gradului de participație penală.

12 persoane au fost conduse la audieri la sediul Poliției Municipiului Vatra Dornei. 

La finalul activităților procedurale, față de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 si 44 de ani, domiciliați în comunele Șaru Dornei și Panaci, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,lovire sau alte violențe" și ,,purtare abuzivă".

Au fost reținuți Cătălin Ioan Florean, de 39 de ani, din Panaci, tehnician silvic al Ocolului Silvic Dealu Negru, Răzvan Daniel Dîmbu, de 24 de ani, din Șaru Dornei, Mirel Lungu, de 44 de ani, din Panaci și Ioan Iftinca, de 28 de ani, din Panaci.

Cei patru bărbați au fost încarcerați în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și instanței competente.

Prin fermitate și modul integrat și operativ de lucru reafirmăm, încă o dată, că polițiștii nu tolerează astfel de comportamente antisociale și vor dispune măsuri procesuale conform legii, acordând întregul suport la înfăptuirea actului de justiție.

 

Poliția Română a anunțat că în primele 8 luni ale acestui an, polițiștii, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au executat peste 27.000 de controale în domeniul silvic, fiind verificate 6.000 de obiective, precum și peste 45.000 de vehicule.

Aceste acțiuni au avut ca rezultat aplicarea a peste 5.500 de sancțiuni contravenționale în domeniul silvic, în valoare totală de aproape 9 milioane de lei, precum și constatarea a aproape 6.500 de infracțiuni la regimul silvic, cu 63% mai multe față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, polițiștii au confiscat peste 30.000 de metri cubi de material lemnos, precum și peste 330 de bunuri și valori (cu 41% mai multe ca în aceeași perioadă a anului trecut).

Un ajutor important a avut Poliția din partea cetățenilor, primind, prin sistemul 112, 914 apeluri de urgență, cu 189% mai multe față de anul trecut, 147 dintre acestea fiind confirmate ca fiind ilegale.

În județul Suceava, în primele 8 luni ale acestui an, structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au acționat, alături de celelalte structuri și instituții cu atribuții în domeniu, în județul Suceava, pe linia combaterii ilegalităților din domeniul silvic, fiind efectuate 1.215 controale

Polițiștii, alături de jandarmi, polițiști de frontieră, reprezentanți ai gărzii forestiere, ocoalelor silvice și Regiei Naționale a Pădurilor au verificat 2.843 de obiective, dintre care 2.707 mijloace de transport, 28 de exploatări forestiere, 19 instalații de debitat lemn, 25 de depozite de material lemnos, 8 târguri, piețe, oboare, 2 ocoale silvice, precum și 54 de alte obiective.

În urma acestor activități, au fost înregistrate 187 de dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic).

Polițiștii din Suceava au aplicat 278 de sancțiuni contravenționale, prevăzute de Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 635.900 de lei.

Au fost confiscați 2.541 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de peste 1 milion de lei.

Tot în județul Suceava, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul I.G.P.R. au efectuat 2 acțiuni operative, privind respectarea prevederilor legale din domeniul silvic de către administratorii fondului forestier național și agenți economici cu obiect de activitate în domeniul exploatării fondului forestier, precum și în domeniul depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În cadrul acestor acțiuni, au fost verificați 27 de agenți economici, cu obiect de activitate în domeniul exploatării forestiere și al depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și au fost constatate 2 infracțiuni, fiind întocmite acte procedurale de sesizare din oficiu, sub aspectul existenței infracțiunilor de fals intelectual și evaziune fiscală.

De asemenea, tot în cadrul acestor 2 acțiuni, organizate de la nivel central, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 269.000 de lei, la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și au fost confiscați 3.778 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de peste 1 milion 100 de mii de lei.

„În ceea ce privește evenimentul de joi, din județul Suceava, suplimentar față de informațiile transmise deja de la nivelul I.P.J. Suceava, precizam următoarele aspecte:
- Cu toate că persoanele vătămate au oferit informații vagi cu privire la agresori, polițiștii, prin activități specifice, au identificat și depistat deja 11 persoane, implicate în eveniment, pe care le-au condus la sediul Poliției, în vederea audierii și stabiliri participației fiecăreia dintre acestea.
- De asemenea, în lipsa plângerilor prealabile, în cursul zilei de ieri, polițiștii s-au sesizat, din oficiu, și au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, relaționând în acest sens și cu unitatea de parchet competentă.
- Reamintesc pe această cale faptul că, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor legale, în cazul celor două infracțiuni, era necesar ca persoanele vătămate să depună plângere prealabilă, conform Codului de Procedură Penală.
- În acest sens, cu persoanele vătămate, s-a relaționat permanent și, având în vedere că au venit în București, au fost îndrumate să se prezinte la sediul IGPR- Direcția de Investigații Criminale, din Șoseaua Ștefan cel Mare, pentru a depune plângere prealabilă, necesară, așa cum am precizat anterior, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
Facem precizarea că cele 3 persoane vătămate s-au prezentat la sediul Direcției de Investigații Criminale, astăzi, în jurul orei 14.00.
În acest caz, în continuare, sunt desfășurate activități procesual-penale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Vă asigur că Poliția Română tratează cu maximă atenție acest eveniment, urmând a fi luate toate măsurile legale”
, a transmis Poliția Română.

Un comentariu:

Un produs Blogger.